Eye & Heart - Côte d'Azur Experience

     The French Riviera | 8-12 November

 

 

“Not all those who wander are lost.”


J.R.R. Tolkien

 

The Eye & Heart experience

adventure & Inspiration

Pe parcursul a 3 zile, vom explora Coasta de Azur de la răsărit până la apus, descoperind locuri spectaculoase și momente autentice în unele dintre cele mai frumoase locații de pe coastă. Vom fotografia un cuplu real in locatii precum străduțele pastelate din Villefranche-sur-Mer, satul medieval Èze — așezat sus pe o stâncă deasupra mării — și orașul Menton, cu aerul său autentic italian.  Vom experimenta fotografia urbana si de strada in centru vechi din Nice sau Cannes, dar vom ajunge și în locuri mai puțin cunoscute, precum Massif de l'Estérel — unde drumul de coastă șerpuiește printre stânci vulcanice roșu-portocalii, în contrast puternic cu albastrul Mediteranei.

Serile sunt dedicate procesului de selecție și editare împreună, critică constructivă și discuții deschise despre fotografie, creativitate și direcție personală.


Această experiență este gândită ca un echilibru între explorare și învățare practică, îmbinând călătoria cu dezvoltarea ta ca fotograf.

 

Coasta de Azur în noiembrie are un farmec complet diferit față de sezonul de vârf. Fără aglomerație este mult mai liniștit si mai autentic. Poți explora străzile și plajele fără sute de turiști peste tot în jurul tău iar temperaturile sunt încă blânde.

 

 

Ce scop are această experiență? Ce voi învăța aici?

Eye & Heart Experience este o combinație de mai multe lucruri: o aventură, un fel de team building, un workshop și un cadru în care sper să creezi prietenii și amintiri, explorând locuri fascinante. Ideea de bază este să ieși din rutină, să te gandesti la direcția ta ca fotograf alături de oameni care trec prin provocări similare. Este despre a crea conexiuni autentice care să te susțină pe termen lung, despre a învăța prin deschidere și vulnerabilitate și despre a experimenta, astfel încât să pleci cu fotografii deosebite pentru portofoliul tău. Chiar dacă nu este un workshop clasic, de tip classroom, sunt deschis să împărtășesc cu voi tot ceea ce ține de modul meu de a fotografia, de a edita, de a interacționa cu clienții, precum și filosofia și viziunea mea.

 

Începător sau avansat?

Indiferent de nivelul tău, ești binevenit. Sunt fotografi care vin pentru experiență și pentru a petrece timp de calitate alături de alți oameni din breaslă, dar și fotografi care vin cu dorința de a învăța cât mai mult. Până la urmă, depinde de tine cât de mult vrei să te implici. Pe lângă discuțiile de grup, voi fi disponibil și pentru sesiuni one-on-one, în care putem discuta despre lucrurile care contează mai mult pentru tine.

 

Cum ajung pe Coasta de Azur?

Există zboruri directe cu Wizz Air din București sau Budapesta către Nice (biletele costă până la 120 euro dus-intors). Perioada recomandată pentru zbor este 8 – 12 noiembrie. Prima și ultima zi sunt alocate pentru transport și cazare, iar zilele efective de workshop sunt 9, 10 și 11 noiembrie. Voi crea un grup de WhatsApp unde ne vom putea organiza împreună legat de transport.

 

Cazarea și mașinile sunt incluse.

Vom sta împreună timp de 4 nopți, câte două persoane în cameră, într-o vilă cu o curte generoasă cu piscină exterioara, mai multe zone de relaxare, o bucătărie complet utilată, piscină interioară încălzită, mini-cinema, sala de forta și masă de foosball.  Vila se afla la 20 de km de aeroportul din Nice si la 10 km de Cannes.  Ne vom deplasa între locații cu 4 mașini închiriate pentru întreaga perioadă.  Vom organiza transferul de la aeroport la cazare și retur pentru fiecare dintre voi, astfel încât să nu aveți alte costuri suplimentare. Pentru una dintre zile, vom avea închiriată o mașină vintage — Chevrolet Corvette.

 

Investment - 750 euro


Avansul pentru rezervarea locului este de 1000 lei. Diferența de plată se achită până la data de 1 septembrie. Pentru a confirma locul te rog să îmi lași un mesaj privat.

Dacă mai ai orice fel de întrebări nu ezita să îmi scrii sau să mă suni - 0747030226.

 

"It’s an illusion that photos are made with the camera. They are made with the eye, heart and head."


Henri Cartier-Bresson